Mierea autohtonă, provenind de la plante indigene, este deosebit de valoroasă și variată, adesea depășind produsele similare importate, fiind mai superioară doar prin faptul că este bine promovată și uneori atrage prin exotism, așa cum se întâmplă în cazul mierii de Manuka. Pe lângă recomandările generale expuse mai sus, în funcție de nectarul sau „mana” din care provine, mierea autohtonă este indicată și în alte afecțiuni.
Mierea extraflorală (de mană) de brad sau de molid este recomandată în special pentru bronșită.
Mierea de salcâm este utilizată ca antiseptic și pentru calmarea sistemului nervos.
Mierea extraflorală (de mană) de mojdrean sau de frasin are proprietăți laxative și antiinflamatorii asupra mucoaselor intestinale.
Mierea de trifoi stimulează diureza și expectorația.
Mierea polifloră, în care predomină roinița (Melissa officinalis), prezintă efect antispastic și sedativ. În general, mierea polifloră de munte are efecte antiseptice și tonice asupra căilor respiratorii, iar cea de câmpie sau de deal se dovedește benefică pentru sistemul digestiv.
Mierea de tei calmează sistemul nervos, combate insomniile, reduce spasmele digestive și pulmonare, tratează bronșita, calmează tusea și stimulează metabolismul.
Mierea de floarea soarelui ajută în combaterea febrei și contribuie la normalizarea tensiunii arteriale, atât în cazurile de hipertensiune, cât și în cele de hipotensiune.
Mierea de mentă se dovedește utilă în cazurile de dischinezie biliară. De asemenea, combate balonarea și prezintă efect antiseptic asupra tractului urinar. Efectele analgezice, antispastice și antidiareice ale mierii de mentă sunt cunoscute de mult timp.
Mierea de flori de arbori fructiferi (cireș, măr, par, castan, prun, coacăz, etc.) are efecte favorabile în afecțiunile renale. De asemenea, este utilă în bolile vaselor de sânge, în special în cazul venelor (varice, flebite, etc.).
Mierea din faguri, datorită conținutului său ridicat de vitamina A și ceară, asigură o igienă bună a cavității bucale și îmbunătățește vederea. Ceara din faguri cu capac asigură proprietăți emoliente și dezinfectante, fiind recomandată în afecțiunile tractului respirator (Bojor O., Popescu O). De asemenea, mierea din faguri, datorită conținutului său de acizi grași cu lanț foarte lung, care se comportă ca fibrele vegetale, stimulează tranzitul intestinal și prezintă acțiune antioxidantă. Orice tip de miere naturală în care sunt adăugate semințe măcinate de negrilică sau de negrușcă prezintă o puternică acțiune inhibitoare asupra radicalilor liberi.
Precauţii, contraindicaţii
Mierea nu se administrează în caz de diabet sau de obezitate, decât, eventual, sub observaţie şi îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi mici, care trebuiesc luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă. Mierea de albine trebuieşte consumată cu precauţie, ca înlocuitor al zahărului şi zaharoaselor, în caz de rezistenţă la insulin. Pentru copii mai mici de un an, există o contraindicaţie, mai mult sau mai puţin ustificată, în ceea ce priveşte consumul de miere de albine. Există persoane care manifestă fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere sau doar la unele sortimente. Acestea, trebuie să evite acest produs (sortiment) apicol.
Limitările folosirii mierii. Limitele mierii, ca şi pentru celelalte produse apicole, sunt legate de faptul că există unii factori care-i pot diminua eficacitatea. Principalii factori sunt:
- Corpul este prea slăbit, incapabil să o digere sau să o absoarbă.
- Diferite tipuri de obstacole (la o privire mai atentă, putem vedea că aceste „obstacole” nu lasă mierea să se întindă în tot corpul, dar în acelaşi timp, sunt unele dintre cele mai importante „ţinte” pentru terapia cu miere). Distingem astfel: a. Obstacole interne: Spasme, tumori, mucus în exces în tractul digestiv, respirator sau în aria genitală (la femei), o cantitate excesivă de paraziţi etc.; b. Obstacole externe ca : spasme vaginale la femei, cicatrici, tumori întinse ale pielii.
- Folosire improprie de către nespecialişti în apiterapie: Doze greşite (prea mari sau prea mici). Selectare greşită a tipului de miere (necunoaşterea proprietăţilor mierii specific apiterapiei). Administrare greşită (de exemplu numai să mănânce miere pentru o boală a intestinului gros, fără folosirea supozitoarelor pe bază de miere). Greşita selectare a altor metode adjuvante ce pot spori eficienţa mierii. Totodată trebuie dată atenţie şi efectelor toxice a unor sorturi de miere, cum este mierea de Rhododendron, de aceea consumul şi utilizarea în apiterapie a acestor tipuri de miere este interzisă.
Ca o concluzie generală, se poate spune şi în cazul mierii că aceste contraindicaţii sunt relative. Cu multă atenţie, sub control medical şi de laborator, şi în doze individuale, mierea poate fi dată oricui. Bibliografie: Dr.Ştefan Stângaciu – Curs de apiterapie, www.bioterapii.ro
